Jdi na obsah Jdi na menu
 


g)Serata de Craciun 2014

Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova

Serata de Crăciun a conaționalilor din Cehia

 

La 13 decembrie curent, în Palatul Morzin din Praga a fost organizată Serata de Crăciun, la care în mod tradițional participă cetățenii moldoveni şi români aflați în Republica Cehă. Evenimentul este organizat pentru a treia oară concecutiv de Asociația Românilor și Comunitatea Moldovenilor, cu sprijinul Ambasadelor Republicii Moldova și României în Cehia. Diplomați, politicieni și oameni de cultură cehi, de asemenea, au onorat evenimentul, alături de cei peste 150 de cetățeni ai celor două țări, stabiliți în Cehia.

În debutul seratei Ambasadorii Daniela Gîtman și Ștefan Gorda au făcut bilanțul anului diplomatic 2014, remarcând în mod deosebit liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, semnarea Acordului de Asociere cu UE, vizitele oficiale Președintelui Milos Zeman și a altor înalți demnitari cehi în Moldova și România, vizita Președintelui Nicolae Timofti la Praga, darea în exploatare a gazoductului Iași-Ungheni, precum și succesele cooperării trilaterale moldo-ceho-române pe plan parlamentar. Șefii celor două misiuni diplomatice au adresat calde felicitări cu prilejul sărbătorilor care se apropie și au mulțumit celor prezenți pentru spirit civic și implicare în activitățile comunității, dar și pentru participare conștientă la alegerile care au avut loc în această toamnă în Republica Moldova și în România.

Atmosfera deosebită a sărbătorilor de iarnă a fost adusă publicului de evoluarea ansamblului „Kodrjanka” înfiinţat în anul 2012 de către un grup de tineri din comunitatea moldovenilor din Praga și care a interpretat neuitate melodii moldovenești, colinde, urături, jocul Caprei, semănând cu grâu - “Să trăiți, să înfloriți!”, Grupul folcloric “Sânzienele” din Arad, care timp de trei decenii promovează cu prioritate cântecul tradiţional arădean, a prezentat un evantai de colinde străvechi, cântece și dansuri de o frumusețe rară, culese din zone folclorice distincte, cei prezenți au apreciat la justa valoare și costumele lucrate manual, cu o vechime de peste o sută de ani. A urmat o recepţie festivă cu vinuri moldovenești și specialităţi culinare româneşti.

În cadrul evenimentului au fost, de asemenea, înmânate diplome de merit celor mai buni sportivi moldoveni și români din cadrul comunității aflate în Cehia, și care au avut evoluții meritorii la fotbal, bowling, șah și tenis de masă. În mod special a fost remarcată evoluția clubului de fotbal Zimbru Olymp, care evoluează în liga a 3-a de mini-fotbal a Cehiei. De atenția conducerii Clubului sportiv al prieteniei moldo-cehe s-au bucurat și diplomații din cele două țări, care au sprijinit activ clubul sportiv al conaționalilor pe parcursul ultimilor ani.

 

Komentáře

Přidat komentář

Přehled komentářů

Service

Antoniorkm,17. 3. 2024 14:40

Service

Antoniojoa,27. 2. 2024 7:42

ЗАЩИТНЫЕ ПЛЁНКИ

Antoniotvg,24. 2. 2024 5:07

Journalist

Renatilcx,8. 1. 2024 7:05

urenrjrjkvnm

Novosti

Julibsu,5. 1. 2024 14:58

Journalist

Vikiibo,4. 1. 2024 15:47

urenrjrjkvnm

Life

Veronavag,1. 1. 2024 0:58

Life

Ukraine

Igorwvu,21. 12. 2023 11:34

Ukraine

Novosti

Juliaakyp,19. 12. 2023 14:40

Novost

Novyny

Svetlfcn,18. 12. 2023 1:27

Novyny

Novosti

Juliaamgw,17. 12. 2023 3:26

Novost

Cinema

Allaufc,10. 12. 2023 5:05

Cinema

Writer

Veronaxgc,3. 12. 2023 1:58

urenrjrjkvnm

Writer

Vikifcy,30. 11. 2023 3:21

urenrjrjkvnm

Writer

Veronadtl,30. 11. 2023 0:13

urenrjrjkvnm

Writer

Vikijsx,28. 11. 2023 0:26

urenrjrjkvnm

Writer

Veronafdp,27. 11. 2023 9:43

urenrjrjkvnm

Writer

Vikiuuw,22. 11. 2023 8:03

urenrjrjkvnm

Bee

Ilushikags,18. 11. 2023 4:37

Novosti

Margaretnjt,16. 11. 2023 6:39

Novost